Nunta reprezintă un moment unic, cu o încărcătură emoțională, atât pentru cei doi îndrăgostiți ce urmează să-și unească destinele pentru totdeauna, cât și pentru cei apropiați, lăsându-mă purtat de aparatul foto și captând toate momentele unice dintre cei doi, conturând pagină cu pagină frumosa poveste de iubire.
Creionarea acestui eveniment este strâns legată de zilele în care nu se fac nunți, ce coincid cu posturile de peste an. Prin urmare, dacă doriți să programați cununia religioasă în acest an este bine să știți când nu se fac nunți și care sunt posturile evidențiate de către Biserică: zilele de miercuri și vineri, zilele de post de peste an, zilele Praznicelor Împărătești și în ajunul acestora.
1-2 ianuarie – anul nou;
1-2 februarie – Inatampinarea Domnului;
19 – 26 februarie – saptamana lasatului sec de carne;
26 februarie – 15 aprilie – postul Sfintelor Pasti;
16 – 17 aprilie – zilele de Pasti;
17 – 23 aprilie – Saptamana Luminata;
24- 25 mai – Inaltarea;
3-5 iunie – Rusaliile;
12 – 28 iunie – postul Sf. Apostoli Petru si Pavel;
31 iulie – 14 august – postul Adormirii Maicii Domnului;
15 august – Adormirea Maicii Domnului;
13-14 septembrie – Inaltarea Sf. Cruci;
14 noiembrie – 24 decembrie – postul Nasterii Domnului;
25 decembrie- 6 ianuarie (2024) – de la Craciun pana la Boboteaza